„Contactul iritanţilor cu mucoasa nazală determină eliberarea locală a unor substanţe chimice care vor irita terminaţiile nervoase locale şi vor transmite anumite semnale către creier. De la nivel central se va da ulterior comanda finală pentru declanşarea strănutului, iar prin intermediul anumitor terminaţii nervoase se va produce o contracţie fermă a muşchilor cutiei toracice şi o relaxare a muşchilor gâtului, deschizând larg cavităţile, nazală şi bucală, şi eliminând aerul, împreună cu mucusul şi stropii de salivă, cu o viteză foarte mare, care poate depăşi uneori chiar şi 100 km/oră, împăştiindu-le pe distanţe de câţiva metri în jurul persoanei respective’’, precizează alergologul Adriana Nicolae pentru CSID.
Deşi tiparul acestui reflex pare unul care respectă nişte reguli generale, scenariile prin care se exprimă pot fi diferite de la o persoană la alta. Unii oameni strănută o singură dată, pe când alţii pare că nu se mai pot opri. Există persoane care strănută şi de 10-20 de ori, unii zgomotos, alţii discret.
„Toate aceste lucruri pot fi provocate de nivelul de iritaţie al nasului, reflexul neurologic asociat şi faptul real că oamenii nu-şi pot controla volumul strănutului. Fiecare dintre noi strănută într-un anume fel. Ce anume poate determina particularităţile unui strănut, făcându-l puternic sau delicat, rămâne totuşi un mister. În cazul unora dintre noi, strănutatul sună ca rafalele unei mitraliere, în timp ce alţii par să -şi asimileze acest reflex cu chiţăitul unui şoricel’’, adaugă specialistul.